„Aici alarmele de incendiu pornesc pentru că, uneori, personalul face popcorn la microunde”. Mărturia din SUA a unei foste consiliere a lui Vlad Voiculescu Citeşte întreaga ştire: „Aici alarmele de incendiu pornesc pentru că, uneori, personalul face popcorn la microunde”. Mărturia din SUA a unei foste consiliere a lui Vlad Voiculescu -Libertatea

Ajunsă în America, după o experiență de două luni în calitate de consilier personal al fostului ministru al sănătății, Elena Ovreiu compară imaginea unui spital din statul New York cu cea a sistemului medical românesc, lovit în ultimul an de 12 incendii.

„Iată-mă-s în cel mai mare spital din Upstate New York, unde petrec cel mai mult timp în perioada asta și unde alarmele de incendiu pornesc doar pentru că, uneori, personalul își face popcorn la cuptorul cu microunde”, își începe mesajul, postat pe pagina sa de Facebook, fosta consilieră personală a lui Vlad Voiculescu.

Elena Ovreiu, 36 de ani, a ajuns la mijlocul lui februarie în Ministerul Sănătății, după ce două incendii devastatoare pe secțiile ATI ale unor spitale COVID (SJ Piatra Neamț și „Matei Balș” din Capitală) lăsaseră deja în urmă 34 de morți. Ovreiu este conferenţiar universitar, Universitatea Politehnica Bucureşti, specialitatea Inginerie Medicală.

În calitate de inginer medical, ea a venit în minister cu dorința de a pune la punct un proiect tehnic prin care să se evite incendiile din spitalele din România. „Pe lângă faptul că spitalele noastre sunt construite după standarde de acum 40-50 de ani, nu avem personal tehnic specializat și nici norme de întreținere a spitalelor. Pentru ca un spital să funcționeze 24/7 și mai ales în condiții de suprasolicitare, avem nevoie de personal tehnic pregătit, de ingineri, de ghiduri și norme de întreținere”, atrage atenția Ovreiu.

Proiectul pe care începuse să-l pună la punct a fost lăsat baltă după plecarea ei de la Ministerul Sănătății, care s-a întâmplat ca urmare a demiterii din aprilie a lui Vlad Voiculescu.

 

56 de ingineri și tehnicieni verifică echipamentele din spitale 

Acum Elena Ovreiu a ajuns cu o bursă Fulbright la University of Rochester, New York, care are inclusiv spitalul Strong Memorial Hospital, acolo unde a văzut cu ochii ei lucrurile pe care spera să le implementeze și în România.  „Există patru departamente care se ocupă de întreținerea spitalului. Peste 65.000 de echipamente medicale sunt întreținute și reparate in-house, de o echipă de 56 de ingineri și tehnicieni. Aceasta reduce cu 15% costurile de mentenanță, care înseamnă și sute de mii de dolari pe an pentru un singur echipament”, povestește fosta consilieră din Ministerul Sănătății, care voia să pregătească în spitale o nouă generație autohtonă de ingineri medicali.

“Există patru departamente care se ocupă de întreținerea spitalului. Peste 65.000 de echipamente medicale sunt întreținute și reparate in-house, de o echipă de 56 de ingineri și tehnicieni. Aceasta reduce cu 15% costurile de mentenanță, care înseamnă și sute de mii de dolari pe an pentru un singur echipament”, povestește fosta consilieră din Ministerul Sănătății, care voia să pregătească în spitale o nouă generație autohtonă de ingineri medicali.

 

Întrucât „la noi în spitale nu numai că nu există acest personal tehnic, dar nu avem nici măcar IT-ist. Când le-am spus că nu avem nici măcar un IT-ist în spital, s-au uitat la mine ca venind din Evul Mediu”, mai povestește tânăra.

„O responsabilitate majoră”

În spitalul newyorkez există până și un program care urmărește și documentează verificările de prevenție și reparațiile pentru fiecare echipament. „Găsești tot istoricul unui echipament, de la prețul de cumpărare, verificări de mentenanță, durată și documentarea fiecărei verificări, precum și persoana responsabilă”, explică Ovreiu.

„Mi-au povestit că în momentul în care repară sau verifică un echipament, simt o responsabilitate majoră. Acela poate fi device-ul cu care familia lor sau chiar ei vor fi tratați la un moment dat”, mai spune fosta consilieră a lui Vlad Voiculescu. Între timp, de mentenanța echipamentelor medicale din România, unde nu există personal tehnic, se ocupă firme specializate. „Și sunt convinsă că noi plătim pe mentenanța echipamentelor mai mult decât ei”, încheie Elena Ovreiu.

Elena Ovreiu

Sursa: Libertatea

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.